Importanța anvelopelor de iarnă și cum le alegi

Nu vrei să te prindă nici poliția, dar nici anotimpul rece fără anvelopele de iarnă, acestea fiind obligatorii pentru orice conducător auto care deține o mașină.

De aceea, este important să știi când trebuie să le schimbi pe cele de vară, care e diferența dintre anvelopele de vară și cele de iarnă, dar și cum să alegi anvelopele de iarnă potrivite pentru mașina ta.

În acest articol o să afli răspunsul la întrebările tale despre anvelopele de iarnă, iar, la final, vei putea lua decizia potrivită!

Când trebuie să montezi anvelopele de iarnă

cand montezi anvelope de iarna

Cauciucurile de iarnă sunt obligatorii pe toată perioada anotimpului rece, indiferent de data din calendar. Dar, când mai exact trebuie montate cauciucurile de iarnă?

Un răspuns complet, în urma căruia vei ști că poți circula în siguranță (dar și fără teama de a fi tras la răspundere de poliție), are două părți:

  • Cauciucurile de iarnă trebuie montate atunci când temperatura scade sub 7 grade Celsius. La temperaturi mai mici de această unitate, cauciucul din anvelopele de vară se întărește și pierde din aderență, chiar dacă drumul nu este acoperit de zăpadă, gheață sau polei.
  • Cauciucurile de iarnă trebuie montate atunci când circuli pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, indiferent de temperatura de afară.

Recomandarea noastră este să urmărești temperatura de afară, iar atunci când se apropie de limita de 7 grade Celsius, să îți faci o programare, din timp, pentru schimbatul anvelopelor. Astfel, te asiguri că schimbi anvelopele la timp, indiferent de vremea de afara sau starea drumurilor.

Diferența dintre anvelopele de vară și cele de iarnă

anvelope de iarna versus anvelope de vara

În mare, diferențele dintre cele două tipuri de cauciucuri se rezumă la:

  • Înălțimea benzii de rulare
  • Desenul de pe banda de rulare
  • Compoziția amestecului de cauciuc
  • Procentajul diferit de substanțe care influențează caracteristicile pneurilor

Cauciucurile de vară, recomandate pentru sezonul cald, au un amestec mai moale de cauciuc, care asigură un contact maxim cu suprafața drumului atunci când sunt temperaturi de peste 7 grade Celsius. Datorită modului în care sunt construite, aceste cauciucuri se comportă bine pe orice tip de drum, fie el uscat sau umed, sau asfalt, pietre sau pietriș.

În schimb, atunci când scade temperatura, cauciucurile de vară au o aderență redusă datorită faptului că amestecul din care sunt create se întărește. Acest lucru poate duce la fisurarea suprafeței de rulare, derapaj, distanță de frânare mult mai mare și un control al mașinii extrem de redus.

Cauciucurile de iarnă, recomandate pentru sezonul rece, beneficiază de pe urma unei benzi de rulare mult mai profundă, cu multe crestături de-a lungul ei. Datorită acestui lucru, aderența este mult crescută, mașina circulând în siguranță pe drumuri acoperite cu zăpadă, polei sau gheață.

Mai mult, dacă știi că ai drumuri dese în zone cu zăpadă, poți încerca variantele cu crampoane, însă, dacă locuiești în oraș, unde drumul este curățat aproape în permanență și nu există zone cu urcări sau coborâri bruște, poți folosi cauciucurile de iarnă cu velcro.

Dacă ești în situația în care nu poți să schimbi cauciucurile, atunci poți încerca soluția de mijloc - anvelopele multisezon. Acestea sunt construite în așa fel încât să fie universale și să fie sigure pentru condus, indiferent de vremea de afară și temperatură.

Cum alegi anvelopele pentru iarnă

cum alegi avelopele de iarna
Sursa foto: lesschwab.com 


Pentru că nu vrei să te expui pe tine, pasagerii tăi și pe ceilalți participanți la trafic la situații periculoase și nu te încântă nici o amendă destul de mare, este important să te echipezi cu anvelope de iarnă. 

Dar cum decizi ce tip de anvelope sunt potrivite și care sunt caracteristicile pe care trebuie să le iei în considerare atunci când vrei să cumperi anvelope pentru iarnă?

Ia în considerare dimensiunile

Atunci când vorbim despre dimensiunile anvelopelor, ne referim la diametru, înălțime și lățime. Este indicat să te uiți în cartea tehnică a mașinii pentru a alege dimensiunile corecte, deoarece pe piață există o mulțime de modele.

În ceea ce privește diametrul, acesta este exprimat în inchi, iar, cu cât este mai mare, cu atât crește și consumul de carburant. Pentru înălțime, se recomandă respectarea cerințelor producătorului mașinii, însă, se pot achiziționa și roți care depășesc această dimensiune cu maxim 3%, fără a pune probleme tracțiunii sau aderenței. Iar, în ceea ce privește lățimea anvelopei, pe piață vei găsi anvelope cu lățimea cuprinsă între 182 și 215 mm.

Ia în considerare eficiența de frânare

Eficiența de frânare este reprezentată de calificative de la A la F, A reprezentând cel mai mare coeficient de aderență pe un carosabil ud. Dacă mașinile mari au nevoie de anvelope din clasele A sau B, mașinile medii sau mici pot circula în siguranță chiar și cu anvelope de iarnă din clasele C sau E.

Ia în considerare rezistența pe timp de iarnă

Un alt lucru important pe care trebuie să îl ai în vedere este rezistența anvelopelor în sezonul rece, lucru indicate de doi factori:

  • Indicele de sarcină
  • Indicele de viteză

Indicele de sarcină presupune greutatea maximă suportată atunci când pneurile sunt umflate corect. Pentru mașinile obișnuite, care nu sunt exagerat de încărcate, se pot achiziționa anvelope cu un indice de sarcină de 80 sau 90. În schimb, pentru mașinile mai mari, indicele de sarcină trebuie să fie minim 90.

Indicele de viteză presupune viteza cu care se poate circula în siguranță, iar acesta nu ar trebui să depășească litera Q, care reprezintă o viteză maximă de 160 km/h.

Ia în considerare zgomotul produs de anvelope

Conform normelor europene, anvelopele de iarnă ar trebui să producă un zgomot mediu sau redus. Așadar, opțiunile de pe piață sunt de peste 73 de decibeli (zgomot puternic), între 70 și 72 de decibeli (zgomot mediu) și între 68 și 69 decibeli (zgomot redus).

Ia în considerare producătorul și prețul anvelopelor

Cel mai mic preț nu e întotdeauna cea mai bună alegere, deoarece sunt importante și dimensiunile, materialul și alți indicatori de performanță. Sfatul nostru este să cauți anvelope potrivite pentru mașina pe care o conduci și să faci o selecție, ca mai apoi să cauți mai multe informații despre acele anvelope pentru a lua cea mai bună decizie.

Când folosești lanțurile antiderapante

cand folosesti lanturi antiderapante

Lanțurile antiderapante nu se folosesc tot timpul, ci doar în anumite condiții. Pentru a nu distruge roțile, lanțurile trebuie folosite doar atunci când circuli pe zăpadă tasată (de exemplu, un drum de munte).

Este, totuși, bine să ai lanțurile la tine pe timp de iarnă, însă, dacă nu vei circula în locațiile descrise mai devreme, nu va fi nevoie să le folosești.

Cum depozitezi anvelopele de iarnă

cum depozitezi anvelopele de iarna

Pentru a le putea folosi în siguranță și sezonul următor este important să depozitezi anvelopele într-un loc uscat și rece, departe de lumină și uleiuri sau combustibili.

Mai mult, înainte de a le depozita, îți recomandăm să le speli bine cu apă și să le lași la uscat, pentru a preveni coroziunea. După ce sunt uscate, să le notezi, astfel încât data viitoare când le pui pe mașină, acestea să fie interschimbate pentru a echilibra gradul de uzură.

autodeal

Acum că știi de ce sunt importante anvelopele de iarnă și cum să le alegi pe cele potrivite pentru mașina ta, pentru toate celelalte procese te poți baza pe Autodeal! 

Digitalizează toate procesele legate de mașina ta și administrează cu ușurință tot ce ține de programări și plăți, cu Autodeal!

Descarcă aplicația Autodeal din App Store

Descarcă aplicația Autodeal din Google Play

icon email

Abonează-te la newsletter.

Te vei convinge singur de beneficii. Urmează surprize speciale și cadouri pentru abonați.

Bine ai venit în comunitate!
Hopa! Te rugăm să încerci din nou.

Descarcă aplicația

Download on the app storeDownload on the Play Store